Pînă cînd
moldovenii poluează creier cu fel de kkt informaţional. Mujiși din PiLeDzeMie
fac ”dvijenii realinîe”. Așa dar 400 de mii de euro din Bugetul de Stat, adică din buzunarul nostru, va fi în buzunarul preşedintelui Asociaţiei Parlamentul 90 şi membru al
PLDM, Pantelei Sandulache. O decizie în acest sens a fost luată de Curtea de
Apel Chişinău, care a dispus încasarea sumei prin intermediul Ministerului
Finanţelor.
În 2002, pe numele lui Sandulache au fost intentate două dosare penale, a căror examinare a durat ani de zile. În final, liberal-democratul a fost achitat, iar în 2011, el a acţionat în judecată statul, solicitînd prejudicii de peste două milioane de euro.
La începutul acestui an, judecătorii Curţii de Apel Chişinău au decis că Ministerul Finanţelor să-i achite lui Sandulache despăgubiri în valoare de 400 de mii de euro. Ministerul nu a atacat decizia instanţei. Hotărîrea a fost contestată însă, de procurori.
Procurorii au cerut anularea deciziei Curţii de Apel. Până la pronunţarea verdictului de către Curtea Supremă de Justiţie, ei au cerut suspendarea hotărîrii de a-i achita lui Sandulache 400 de mii de euro. Magistraţii CSJ au respins cererea.
Astfel, în timp ce magistraţii vor continua să examineze dosarul, Sandulache are dreptul să-şi ridice bani.
Așa dar, combinație simplă:
Pantelei Sandulache – PiLeDzemist activist,
Curtea de Apel, Ion Pleșca - fost membru al Alianței „Moldova Noastră”, actualmente PiLeDzemist nou,
Ministerul Finanțelor – unul dintre sediile al PiLeDzeMiei.
P.S. Moldova poveste de succes?! Nu, nu am auzit.
Moldova poveste despre Păcală și Tîndală!
Комментариев нет:
Отправить комментарий