Marx, Engels, Lenin & Plahotniuc

În ultima vremea și anume în timpul de criză, stînga este iarăşi la mainstream. Situaţia economică dificilă din lume nu putea să nu genereze şi schimbări de ordin politic. Noile tendinţe se manifestă prin revenirea la putere a partidelor de stînga în mai multe ţări europene, după o perioadă îndelungată în care acestea au avut conduceri de centru-dreapta. Alegerile din ultimul timp arată că procesul respectiv ar putea continua şi în perioada următoare.

În primul rînd, victoria socialistului Francois Hollande la alegerile prezidenţiale din Franţa, dar şi faptul că Partidul Socialist condus de acesta, împreună cu stînga radicală şi cu alte forţe politice de stînga, au obţinut o majoritate absolută în parlamentul francez.
 
Stînga a înregistrat o ascensiune neaşteptată şi în Grecia. Chiar dacă dreapta a ieşit învingătoare la alegerile repetate, aceasta a cîştigat la o diferenţă foarte mică de stînga radicală.
Germania, alegerile pentru parlamentele regionale din trei landuri federale au demonstrat o creştere substanţială a popularităţii social-democraţilor. În Westfalia, regiunea germană cu cea mai numeroasă populaţie, partidul condus de Angela Merkel a fost învins categoric de Partidul Socialiştilor. Potrivit analiştilor, acest rezultat denotă că Merkel ar putea pierde, peste un an şi jumătate, alegerile pentru cel de-al treilea mandat. Italia a arătat că stînga cîştigă teren, cel puţin la conducerea instituţiilor din administraţia locală. În Slovacia, alegerile parlamentare din martie au fost cîştigate categoric de socialişti. În România, Uniunea Social-Liberală a reuşit să formeze un nou guvern, după votarea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Ungureanu şi a cîştigat categoric la alegerile locale din iunie curent. În America, Brazil, Venezuela, Cuba, Mexico, etc.
 
Evident fenomenul nu putea să treacă neobservat de politicienii moldoveni. Iată de ce, pe segmentul de stînga agitaţia şi înghesuiala este tot mai mare, iar unele formaţiuni care pînă mai ieri se postau, cel puţin declarativ, ca centriști, acum se deplasează, cu paşi mari, spre stînga şi chiar îşi revendică rolul de partid dominant pe respectivul segment. Singurul în măsură să-i facă concurenţă Partidului Comuniştilor.

 
Partidul Democrat, aflat acum în plin proces de reformare. Artizanul reformei, Vlad Plahotniuc, afirma la ultimul congres al PD că partidul care „priveşte în viitor” trebuie să observe „ce succese înregistrează partidele de stînga din Europa”. Dar pentru ca toată lumea să fie liniştită, el a explicat că „a fi de stînga nu înseamnă că eşti comunist. Nu înseamnă că te îndepărtezi de la obiectivele europene”.  

Animat de setea de „europenizare” este şi Marian Lupu, care consideră că PD „trebuie să devină cel mai puternic partid de centru-stînga din Moldova”, pentru că în Europa, social-democraţia redevine curentul politic principal. „Aşa vom cîştiga şi noi”, gîndeşte Lupu. Mai mult decît atît, el consideră că misiunea democraţilor este de a consolida stînga fragmentată a „politicului moldovenesc”.  

„Uşile Partidului Democrat sunt deschise pentru toţi cei care vor dori să ni se alăture şi care împărtăşesc valorile noastre”, i-a îndemnat pe reprezentanţii „stîngii fragmentate” şi Plahotniuc.



The Best of the best

Acum, cînd democraţii s-au săturat să se tot bîţîie fără rost „pe centru”, dar şi pentru că, după trei ani de guvernare dezastruoasă, după conflictele interminabile din Alianţă, după epopeea „candidatului veşnic” la preşedinţie, după scandalurile de corupţie în care a fost vehiculat constant numele celui mai reformator dintre democraţi, iar şansele electorale ale formaţiunii au început să se topească văzînd cu ochii, ideea de partid dominant şi de consolidare a stîngii a fost reanimată.

Prin urmare, democraţii îşi propun să-i unifice şi să-şi si adune sub aripa lor protectoare pe toţi cei care orbecăiesc prin hăţişurile stîngii (PSRM lui Dodon, Moldova Unită, credcă partidul lui Vadim Mișin Vozrojdenie, Patrioții Moldovei sub semnul întrebării). 




Remanieri pe segmentul stîng

Aceste formaţiuni, care se califică pe sine drept partide de stînga, au decis să se unească. E un fapt cunoscut. Dar să se unească nu cu PCRM, nu să consolideze eforturile pentru lupta comună cu Alianţa, ci să se unească împotriva PCRM, de a se răfui cu cîmpul politic de stînga. Logica Democraților - ”Noi vom interzice PCRM, şi atunci tot electoratul lui va fi al nostru. Anume pentru asta, noi urgent trebuie să facem aşa ca PCRM să se pomenească în totală izolare”.

P.S.

 Întrebarea este dacă poate un partid de felul celui condus şi reformat astăzi de Plahotniuc, Lupu şi Diacov să fie de stînga. Şi ne gîndim la principalele poziţii asociate acestui segment al spectrului politic, cum ar fi economia controlată sau parţial controlată de stat, atitudinea revoluţionară faţă de ordinea politică actuală, susţinerea intereselor muncitorilor şi nu pe cele ale proprietarului etc. Se regăseşte oare Partidul Democrat în respectivele deziderate? Cîtă „stîngă” poate să încapă în unul ca Plahotniuc, Guma, Diacov, Candu sau alţii? Cum se leagă grija pentru cei mulţi şi săraci cu fastul şi etalarea ostentativă a luxului de la ultimul congres marca PD, de exemplu, unul „simplu şi în stil european”, cum l-a caracterizat Marian Lupu. Şi crede oare Vlad Plahotniuc că a fi de stînga înseamnă să umbli cu împărţitul sacoşelor cu daruri pe la potenţialii alegători? Sau poate că acesta are de gînd să-şi împartă şi proprietăţile?