суббота, 5 февраля 2011 г.

Guvernul Filat - Guvern Impotent

După scumpirile la carburanţi şi gazele naturale, urmate de majorarea preţurilor la diverse servicii şi produse, a crescut considerabil şi preţul la căldură. Valul scumpirilor însă nu se opreşte aici. Următorul la rând este cel mai important produs alimentar – pâinea. 
Precizăm că, la începutul săptămânii curente, Agenţia Naţională pentru Reglementări în Energetică (ANRE) a scumpit căldura la cei 10 furnizori ai săi de la 9,2 % până la 50 %. Noile tarife au fost aprobate, însă vor intra în vigoare odată cu publicarea lor în Monitorul Oficial, posibil că până la 4 februarie.


Pentru „Termocom” (principalul furnizor de energie termică în capitală), noua majorare la căldură este acceptabilă în comparaţie cu a altor furnizori de căldură. ANRE a aprobat majorarea tarifului pentru chişinăuieni cu 9,4 la sută. Astfel, dacă până acum o gigacalorie de energie termică avea un tarif de 821 de lei, după majorare va fi de 898 de lei, cu 77 de lei mai mult.

ANRE a anunţat, de asemenea, şi tariful de livrare a energiei termice de către “Apă Canal Chişinău”, care va fi, în 2011, de 934 lei, adică cu 182 de lei mai mult decât cel actual sau cu 24,6% mai mult.

Situaţia din Chişinău pare însă destul de optimistă în comparaţie cu cea a locuitorilor din celelalte raioane ale Republicii Moldova. Conform calculelor ANRE, tariful de livrare a energiei termice către Termocentrala din Orhei se măreşte cu 31,4% faţă de tariful actual. Pentru anul 2011, orheienii vor plăti pentru o gigacalorie 1161 lei.

Pentru Bălţi s-a stabilit un tarif majorat la căldură cu 33 %. Pentru o gigacalorie aceştia vor plăti 1047 lei, cu 261 lei mai mult. Com-gaz Plus din Ungheni a cerut un tarif la energia termică de 1033 lei pentru o gigacalorie.

Tariful la energia termică livrată de Termocentrala din Călăraşi va fi de 1505 lei pentru o gigacalorie, adică cu 50 % mai mult faţă de tariful actual. Pentru Reţeaua Termică din Cimişlia, agenţia a stabilit un tarif de livrare de 1432 lei pentru o gigacalorie sau cu 580 de lei mai mult faţă de tariful în vigoare.

Tariful mediu de livrare a energiei termice pentru întreprinderea Antermo din Anenii Noi a fost stabilit în sumă de 1053 de lei pentru o gigacalorie. Şi pentru reţelele termice Comrat s-a stabilit un tarif de 41 % mai mult. Aceştia vor plăti 1123 lei pentru o gigacalorie.

În ceea ce priveşte tarifele la gaze şi energie termică, directorul ANRE, Victor Parlicov, a declarat că acestea nu vor mai fi modificate, cel puţin până la sfârşitul anului.

Moldova  fără pâine!!! 


Calculele ne arată că nu vom putea evita scumpirea pâinii în câteva luni. Prin anumite măsuri, noi dorim acum să evităm scumpirea excesivă sau dramatică” (Ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov, 31 ianuarie 2011).   
 
 Tot săptămâna aceasta, Guvernul a interzis producătorilor de grâu din Republica Moldova să-şi exporte producţia peste hotare. Decizia a fost luată la propunerea ministrului Agriculturii, Vasile Bumacov, care a atenţionat că exporturile masive pun în pericol securitatea alimentară a ţării. „În ultimul an, exportul de grâu s-a triplat. Totodată, în ceea ce priveşte exportul de porumb, este o situaţie pe care o monitorizăm”, a precizat Bumacov.

„Îmi cer scuze de la producătorii de grâu. Am fost obligaţi de circumstanţele din acest an, fiindcă securitatea alimentară este o prioritate pentru noi. Regretăm că am fost nevoiţi să luăm această decizie, dar precizăm că este o decizie care poate fi modificată ulterior”, a spus Bumacov.

Pe de altă parte, ministrul susţine că sistarea exportului nu este în detrimentul exportatorilor. „Preţul la grâu pe piaţa internă este destul de bun. Decât să fie scos cu 2,5 lei, e mai bine să fie comercializat cu acest preţ în ţară, să nu ne pomenim apoi că-l importăm la preţuri mai mari”, a adăugat Vasile Bumacov.

Totodată, oficialul a precizat că urmează să fie luată o decizie şi în privinţa porumbului. „Stocurile de porumb încă nu s-au epuizat. Pe viitor, trebuie să luăm în consideraţie necesităţile pentru fermele zootehnice, pentru a nu le falimenta”, a menţionat Bumacov. 

Acesta a precizat că până la recolta nouă, adică când grâul recoltat nou poate fi măcinat, pentru consumul populaţiei este nevoie de 145 de mii de tone. „În prezent, avem în stocuri 135 de mii de tone. Restul urmează să fie acoperit prin importul de făină de calitate înaltă, astfel vom îmbunătăţi calitatea făinii locale”, a concretizat ministrul.

„Calculele ne arată că nu vom putea evita scumpirea pâinii în câteva luni. Prin anumite măsuri, noi dorim acum să evităm scumpirea excesivă sau dramatică”, a declarat ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA), Vasile Bumacov.

     

 

 

Комментариев нет:

Отправить комментарий