De luni, 1 noiembrie, pensionarii îşi pot ridica compensaţia socială pentru două luni, noiembrie şi decembrie, a declarat într-un briefing de presă, prim-ministrul Vlad Filat, transmite Info-Prim Neo. conform Guvernuluim compensaţiile, în mărime de 130 de lei(apx. 8 EUR), vor putea fi ridicate la oricare dintre filialele Băncii de Economii, nu şi la oficiile poştale cum se anunţa anterior.
În localităţile unde nu există filiale ale Băncii de Economii (majoritatea absolută a localităţilor rurale din ţară), lucrătorii băncii se vor deplasa personal să ofere săracilor ajutorul Guvernului Filat, anunţînd beneficiarii din timp ca aceştia să fie acasă. Guvernul nu a anunţat dacă această iniţiativă nobilă face parte doar din Agenda lui Filat de luptă contra sărăciei, sau este iniţiativa comună a membrilor AIE.
Astfel, compensaţii vor primi peste 521 de mii de pensionari care au un venit mai mic de 900 de lei lunar şi peste 33 de mii familii social-vulnerabile. În total, pentru achitarea compensaţiilor sociale în perioada rece a anului pentru noiembrie-decembrie sunt prevăzute 137 de milioane de lei. Această sumă deja este pe contul Băncii de Economii.
Комментариев нет:
Отправить комментарий