În lipsa unor mesaje consistente şi a realizărilor palpabile cu care să vină în faţa alegătorilor, politicienii îşi axează demersul electoral pe eveniment, efect şi spectaculozitate. Nici o zi fără spectacol, pare să fie deviza Partidului Liberal Democrat, care a făcut şi din simpla prezentare a listelor de candidaţi la CEC un show în plină stradă, cu discursuri şi jurăminte de fidelitate eternă faţă de electorat. A urmat apoi lansarea, cu mult fast, în campanie, când cei mai avuţi dintre politicieni ne-au promis să ne scape de sărăcie. Se acreditează ideea că, dacă aceştia au ştiut să ajungă bogaţi, ne vor înavuţi şi pe noi. Numai că de unde atâta bogăţie? S-ar putea să nu ajungă chiar pentru toţi, ci doar pentru aleşi. Şi pentru ca toţi candidaţii să se implice cu mai multă râvnă în lupta cu sărăcia, nicidecum pentru un nou prilej de spectacol, aceştia şi-au pus, cu pietate şi freamăt în suflet, semnătura pe angajamentul pentru o Moldovă fără sărăcie. Cum ne vor scăpa liberal-democraţii de sărăcie?
Evident, prin luptă (pentru că toate partidele luptă astăzi cu ceva sau cineva), una aprigă, dar inegală, cu corupţia. Subiectul este cel mai la modă în actuala campanie electorală. Numai că premierul liberal-democrat a avut atâtea ocazii să lupte cu corupţia, pe care le-a ratat lamentabil, încât te întrebi dacă, până la urmă, nu ne vom alege doar cu aceste frumoase evenimente de campanie.
Lucru curios: în parte, fiecare dintre partidele aflate astăzi la guvernare jură să lupte cu corupţia, dând de înţeles că corupţii sunt în celelalte partide, nu la ei. Aceşti corupţi şi coruptibili i-au împiedicat până acum să stăvilească impetuozitatea flagelului. Pe de altă parte, ei promit să revină împreună la putere, într-o alianţă renăscută din propria-i cenuşă, cu toate viciile şi păcatele zăngănind după ei, ca tinichelele legate de coada pisicii. Şi unde-i garanţia că după alegerile din 28 noiembrie nu-şi vor da iarăşi unul altuia peste mână, apărându-şi propriii corupţi şi afaceri mai puţin la vedere.
Комментариев нет:
Отправить комментарий