A cui drepturi de autori trebuie să protejeze statul nostru? A cetăţenilor sau a statelor străine?
Cică, Procuratura Generală a deschis un dosar penal pe numele proprietarilor portalului torrentsmd.com din motivul „încălcării drepturilor de autori”. Este ignorat faptul că datorită unor astfel de resurse, zeci de mii de cetăţeni ai Republicii Moldova au acces la resurse fără de care este imposibilă nu doar dezvoltarea economică a ţării, dar şi sporirea capacităţii concurenţiale. Computerele de la Procuratura Generală, ca şi dintr-o mare parte a instituţiilor de stat, nu funcţionează exclusiv datorită softul descărcat de pe acelaşi torrentsmd?
Nu este secret că orice guvern care ţine la interesele sale naţionale este interesat să desfăşoare spionaj tehnologic şi economic în favoarea sa. Acesta este principiul de supravieţuire a oricărui popor şi acesta este principalul motor al dezvoltării naţiunilor care nu dispun de resurse impunătoare.
De ce în cazul statului nostru sunt protejate drepturile miliardarului de la Microsoft în dauna unui biet moldovean care nu are posibilitatea să-şi procure un soft licenţiat?
„Drepturile de autor” nu sunt decât un mecanism de transformare a statelor mici în „vaci mulgătoare”.
Octavian Racu
http://octavianracu.wordpress.com
Комментариев нет:
Отправить комментарий