воскресенье, 31 октября 2010 г.

TU ai aderat la PLDM?!!!!

Pe la mijlocul lunii august, Vladimir Filat declara, triumfal, în cadrul unei emisiunii televizate, că au mai rămas neînregimentaţi artiştii şi agricultorii. Greşeala a fost corectată şi, în scurt timp, partidul raporta într-un comunicat de presă despre aderarea unui grup de specialişti şi manageri din domeniul agriculturii, industriei alimentare şi reprezentanţi ai ştiinţei agricole. Mai mult, ei îi îndemnau pe cetăţeni să participe la referendumul din 5 septembrie şi să-şi dea votul pentru candidaţii PLDM la alegerile parlamentare şi prezidenţiale. În caz contrar, nici roada la hectar nu va fi cea care trebuie, nici găinile nu vor mai face ouă în fiecare zi. “Modul în care echipa Partidului Liberal Democrat din Moldova participă la guvernare şi, în special, activitatea Prim-ministrului Vlad Filat, ne îndreptăţesc să concluzionăm că acest partid are toată capacitatea să asigure continuitatea reformelor şi consecvenţa procesului de integrare europeană”, au declarat cu mult patos noii membri ai formaţiunii.

Ultima achiziţie importantă a fost anunţată relativ recent, când opinia publică a fost informată că mai mulţi lectori, profesori, conferenţiari universitari, pedagogi şi directori de şcoli, licee şi colegii din republică au aderat la organizaţia extrateritorială a PLDM.
“PLDM este unica formaţiune care, prin consecvenţă şi competenţă, prin spiritul de echipă şi atitudine civică, va asigura continuarea procesului de democratizare a ţării, de eradicare a sărăciei, de promovare a unei educaţii de calitate şi integrare a Republicii Moldova în spaţiul european”, au spus cu convingere cadrele didactice. Evident, nu a lipsit nici îndemnul către colegii de breaslă, să le urmeze exemplul.
“Vrem să fim actori activi, să ne implicăm, alături de PLDM, în relansarea economică a ţării noastre, în promovarea reformelor, în edificarea unui stat de drept şi a unei democraţii veritabile”, a declarat atunci Eduard Hârbu, conferenţiar universitar la Academia de Studii Economice. Acum ştim deja că rectorul instituţiei respective este candidat PLDM la alegerile din 28 noiembrie, cum este, de altfel, şi preşedintele Comitetului Naţional Olimpic din Moldova, ca să ne amintim şi de aderarea benevolă a sportivilor.

„E ceva putred în această mişcare colectivă”
Acţiunea este cu bătaie lungă şi cu un uşor iz de totalitarism, pentru că toate aceste cadre din eşalonul de conducere a instituţiilor de învăţământ au fiecare în subordine sute de elevi şi studenţi cu drept de vot pe care nu au cum să nu-i influenţeze. Astfel că, sunt curate basme afirmaţiile despre dreptul acestor „simpli cetăţeni”, care, întâmplător, se mai află şi în fruntea unor instituţii educaţionale, de a avea opţiuni politice.
Aici ar fi cazul să pomenim şi de modificările pe care Alianţa le-a operat recent la Codul Electoral, iarăşi după bunul plac şi conform interesului de conjunctură al acestor potentaţi ai zilei. Potrivit modificărilor, elevii şi studenţii vor putea vota în localităţile în care-şi fac studiile, fără a avea domiciliu sau a deţine viză de reşedinţă în localităţile respective. În opinia Asociaţiei „Promo-LEX”, soluţia este una discriminatorie, deoarece există şi alte categorii de cetăţeni aflate într-o situaţie similară. Totodată, experţii ONG-ului sunt îngrijoraţi de faptul că, în urma acestor modificări, studenţii şi elevii vor vota pe liste suplimentare, fapt ce va spori suspiciunile faţă de calitatea listelor electorale, iar mecanismul ar putea permite situaţii neverificabile de votare multiplă.
Şi, fără îndoială, schimbarea prevederii din Codul Electoral le va permite diriguitorilor acestor instituţii să ţină la control „activismul electoral” al elevilor şi studenţilor oblăduiţi de ei, dar şi să influenţeze intenţiile de vot ale acestora.
Analistul politic Igor Boţan califica anterior drept un lucru straniu şi o mare problemă această aderare, în valuri, a unor grupuri colective la partidul condus de Filat. „E ceva putred în această mişcare colectivă”, a opinat Boţan, remarcând similitudinile evidente dintre acţiunile lui Filat şi modul de edificare a partidului de guvernământ al lui Putin.

Filat adună ce poate şi de la parteneri
Vladimir Filat însă, nu-şi completează rândurile partidului doar cu aderenţi pe criterii profesionale. Obişnuit să ia cu japca tot ce-i iese în cale, şeful PLDM nu s-a sfiit să dea iama şi prin alte partide, inclusiv prin cele cu care se afla într-un parteneriat de guvernământ. Şi sigur că nimeni nu a fost păgubit mai mult decât bunul său coleg de Alianţă, Serafim Urechean, prin formaţiunea căruia activiştii lui Filat „au măturat podurile”, ca să folosim un termen din perioada colectivizării forţate.
În luna iunie, PLDM a remis un comunicat de presă în care se menţiona că 12 primari ai Alianţei „Moldova Noastră” din raionul Soroca, împreună cu preşedintele raionului, AMN-ist şi el, au aderat la Partidul Liberal Democrat din Moldova.
Exagerat sau nu, PLDM comunica victorios, la puţin timp după aceasta, cum a mai păpat 800 de membri ai Alianţei Moldova Noastră, în frunte cu preşedintele raionului Căuşeni, 13 primari, 12 consilieri raionali şi mai mulţi consilieri locali, toţi loviţi subit în moalele capului de damblaua liberal-democrată.
Straniu pare şi comportamentul şefului AMN, care, după câteva declaraţii războinice şi câţiva pumni arătaţi de după gard, s-a autoredus la tăcere: „Nu cred că Filat este atât de naiv ca să distrugă AIE şi, mai ales, pentru câţiva primari, pe care AMN nu-i va sprijini la alegerile locale, pentru că nu au făcut nimic – se îmbăta cu apă de ploaie nonconflictualul şi bonvivantul Urechian. – Filat nu va risca să nu fie susţinut de un partid ca AMN. (Şi încă cum a riscat!) Dar dacă e vorba de aşa ceva, atunci vom merge fiecare pe planuri individuale”, a îndrăznit să articuleze Urechean. Apoi, însă, a tăcut mâlc.
Pornind de la comportamentul de golan ordinar al spilcuitului nostru premier, cine să ia în serios Alianţa şi declaraţiile acesteia despre reforme şi bunăstare, când partenerii îşi fură unul de la altul, fără să-şi facă procese de conştiinţă din această cauză.
Nu comentăm vizavi de calitatea şi convingerile intime ale celor aduşi cu hapca în partid. Aceste subtilităţi îl privesc direct doar pe cel mai verde lider al politicii moldoveneşti. (Nici o aluzie la broscoiul invocat de editorialistul Constantin Tănase.) Ne interesează doar aspectul democratic al procedeului însuşi, or, cel pe care-l imită Filat, premierul rus Putin, a fost criticat dur la timpul respectiv pentru aceste derapaje, inclusiv de către reprezentanţii Occidentului, care astăzi se prefac a nu observa apucăturile de mic dictator ale lui Filat.

Комментариев нет:

Отправить комментарий