среда, 3 ноября 2010 г.

Promisiuni promisiuni promisiuni III

Statul – învins în lupta cu criminalitatea
Poate că actuala guvernare a excelat în ceea ce ţine de lupta cu criminalitatea, un alt capitol din mitologia electorală? Atunci de ce elementele criminale acţionează atât de nestingherit în ultimul timp, iar relatările despre oameni omorâţi în propriile case, torturaţi cu fierul de călcat, găsiţi împuşcaţi, carbonizaţi pe marginea drumurilor au început să facă parte din cotidian. Aceasta să fie liniştea şi siguranţa promisă? De ce trenează anchetarea evenimentelor din 7 aprilie 2009? Poate pentru că, dacă s-ar spune tot adevărul, s-ar afla prea multe şi despre rolul celor care au profitat electoral în urma acelor evenimente?
Liderii partidelor aflate la putere încearcă astăzi să se absolvească de vina pentru eşecurile înregistrate, nerespectarea promisiunilor, dezastrul din economie, înflorirea corupţiei şi creşterea criminalităţii, punând această vină pe seama fostei guvernări, a lipsei de influenţă asupra structurilor de forţă şi organelor de justiţie, dar şi a partenerilor de guvernare care şi-au arogat funcţiile cheie în aceste structuri. În curând, făcătorii de mituri îşi vor relua activitatea, pentru că intrăm într-o nouă campanie electorală. Şi s-ar putea să-i credem iarăşi, pentru că, de obicei, miturile sunt mai frumoase decât realitatea.

Комментариев нет:

Отправить комментарий