вторник, 9 ноября 2010 г.

Tabagism 2

Am fost surprins să aflu că pe 1 noiembrie 2010, reprezentăţii societăţii civile, întruniţi în cadrul Consiliului Naţional pentru Participare, i-au adresat premierului Vladimir Filat o scrisoare prin care îşi exprimă nedumerirea şi protestul faţă de decizia Ministerului Sănătăţii, care a refuzat „să implice Societatea Civilă în cadrul întâlnirii cu Misiunea Secretariatului Convenţiei Cadru a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) privind Controlul Tutunului”, aflată în vizită la Chişinău în perioada 18-22 octombrie.
Nedumerirea mea a fost provocată de faptul că acest Consiliu Naţional pentru Participare (pe scurt CNP) nu constituie o organizaţie neguvernamentală care şi-ar propune drept scop să critice autorităţile, ba dimpotrivă, aceasta activează sub auspiciile Guvernului Filat şi are printre sarcinile de bază consultarea, acordarea de asistenţă autorităţilor centrale. Statutul CNP prevede clar: „participarea în procesul de elaborare, monitorizare şi evaluare a politicilor naţionale şi crearea cadrului instituţional de consultare la nivelul autorităţilor publice centrale”. Ba mai mult, Consiliul Naţional pentru Participare a fost creat la iniţiativa Guvernului Republicii Moldova în calitate de organ consultativ şi activează în baza Hotărârii de guvern nr. 11 din 19 ianuarie 2010.
În mod firesc m-am întrebat: de ce Ministerul Sănătăţii a îngrădit accesul reprezentanţilor CNP la Misiunea Secretariatului Convenţiei Cadru a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) privind Controlul Tutunului, dacă însuşi Guvernul Filat a constituit acest centru şi care activează sub auspiciile Executivului? Cu atât mai mult cu cât Cabinetul Filat, prin programul său „Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare”, „şi-a asumat angajamentul de a edifica şi consolida un dialog viabil cu societatea civilă în procesul de elaborare, implementare, monitorizare şi evaluare a politicilor publice”, iar CNP urma să garanteze realizarea obiectivelor privind asigurarea transparenţei activităţii Guvernului şi implicarea societăţii civile şi a mediului de afaceri în procesul de planificare strategică, monitorizare şi evaluare a implementării documentelor de politici naţionale.

Secretele de la Ministerul Sănătăţii
Evident, ceva nu e curat la mijloc. Ministerul Sănătăţii, Guvernul Filat, în general, au avut motive serioase de a zădărnici comunicarea dintre CNP la Misiunea Secretariatului Convenţiei Cadru a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) privind Controlul Tutunului. Fără îndoială, există chestiuni care autorităţile centrale nu ar dori să ajungă la urechile celor de la respectiva organizaţie mondială. Că lucrurile stau anume aşa reiese şi din scrisoarea pe care CNP i-a expediat-o premierului Filat, dar şi ministrului de Stat, Victor Bodiu, şi ministrului Sănătăţii, Vladimir Hotineanu. CNP scrie negru pe alb că Ministerul Sănătăţii a ţinut în secret vizita delegaţiei de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii: „Menţionăm că în toată această perioadă (de la venirea Misiunii Secretariatului Convenţiei OMS în ţara noastră şi până în momentul de faţă (1 noiembrie 2010 – n.n.)) pe pagina web a Ministerului Sănătăţii nu a fost plasată nici o informaţie cu referire la această vizită internaţională”.
Şi toate cele relatate mai sus nu ar avea nici o logică, iar întrebările pe care le-a formulat – nici un răspuns plauzibil, dacă în perioada premergătoare vizitei la Chişinău a delegaţiei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, dar şi pe parcursul acesteia, cei de la Centrul Naţional pentru Participare nu ar fi descoperit şi sesizat autorităţile asupra unui caz de încălcare gravă în Republica Moldova a normelor Convenţiei Cadru a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind Controlul Tutunului, ratificată de ţara noastră la 18 decembrie 2008.

Fumul dulceag al ţigărilor „Marengo”
Chiar pe 22 octombrie 2010, adică în ultima zi a vizitei delegaţiei de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, directorul organizaţiei neguvernamentale Centrul de Resurse „Tineri şi Liberi”, Antoniţa Fonari, care face parte din Consiliul Naţional pentru Participare, a publicat chiar pe blogul ei un material rezultat în urma unei investigaţii a voluntarilor de la ong-ul pe care îl conduce. Acesta poartă titlul „Bucuria, Tutun-CTC şi Legea nr. 278 din 2007”, iar faptele constatate aici sunt de-a dreptul uluitoare. Pentru că prevederile Convenţiei Cadru a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind Controlul Tutunului, devenite parte a legislaţiei naţionale, limitează posibilităţile producătorilor şi distribuitorilor produselor de tutun, inclusiv a celui mai important producător autohton din domeniu – „Tutun-CTC”, de a face publicitate la ţigări, administraţia fabricii de bomboane „Bucuria” a scos pe piaţă un produs nou – ciocolata „Marengo”, a cărei ambalaj căreia imită aproape în totalitate pachetele de ţigări „Marengo”, produse de Tutun-CTC. Iată ce scrie Antoniţa Fonari, directorul Centrul de Resurse „Tineri şi Liberi” pe blogul ei: „Voluntarii Centrului de Resurse “Tineri şi Liberi” au cumpărat de la “Bucuria” un produs fabricat conform unei „vechi reţete elveţiene”. Nu ştim cât de veche şi cât de elveţiană este reţeta, dar băgăm mâna în foc că “MARENGO Forte”, ciocolată produsă la comanda “Tutun-CTC”, care imită în totalitate pachetele de ţigări cu aceeaşi denumire şi care este vândută în reţeaua de magazine “Bucuria”, încalcă grav Legea cu privire la tutun şi la articolele din tutun”.
  
„Marengo” – ciocolate sau ţigarete?
Antoniţa Fonari face trimitere la legea respectivă, citând articolul 13, cu referinţă la Publicitatea articolelor din tutun, care a fost încălcat în mod premeditat de cei de la „Bucuria” SA:
“(1) Se interzice publicitatea directă sau indirectă a articolelor din tutun la televiziune, la radio, în presa scrisă şi cea electronică (prin intermediul internetului), în sălile de cinema, prin utilizarea denumirii mărcilor acestora în vederea promovării altor produse sau servicii, precum şi publicitatea exterioară a articolelor din tutun, cu excepţia celei prevăzute la alin (2).
(2) Publicitatea se permite numai sub formă de imagine a mărcii comerciale şi a logotipului, plasată în următoarele locuri: a) în interiorul sediului principal al agentului economic care produce, importă sau comercializează angro articole din tutun; b) în interiorul locurilor specializate de comercializare cu amănuntul a articolelor din tutun consumatorilor finali; c) pe accesoriile de fumat (brichete, chibrituri, scrumiere).
(3) Publicitatea specificată la alin.(2) trebuie să conţină unul din avertismentele generale privind dauna fumatului indicate la art. 11, alin. (3) lit.a). Avertismentul trebuie să ocupe o suprafaţă egală cu cea a publicităţii şi va fi scris cu caractere aldine negre pe fond alb.
(4) Se interzice stimularea vânzărilor, promovarea produselor din tutun prin sponsorizare, orice activitate care induce în eroare sau creează o închipuire eronată despre caracteristicile produsului şi despre impactul acestuia asupra sănătăţii.”
Dar tocmai acest lucru l-au făcut cei de la fabrica Bucuria şi, mai ales, într-un mod pervers, fără precedent în Republica Moldova: au pus în vânzare un produs de cofetărie prin care promovează un produs de tutungerie.

Ministrul Sănătăţii Hotineanu evită societatea civilă
Este evident că ministrul Sănătăţii, Vladimir Hotineanu, a îngrădit accesul reprezentanţilor Centrului Naţional pentru Parteneriat către Misiunea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru ca aceştia să nu le poată comunica despre acest caz grav de încălcare atât a Legii cu privire la tutun şi la articolele din tutun, cât şi a Convenţiei Cadru a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind Controlul Tutunului.

Mafia ţigărilor trăieşte. Şi trăieşte bine
În comunicatul de presă prin care Consiliul Naţional pentru Parteneriat a făcut publică scrisoarea adresată primului ministrul Vladimir Filat, şeful Cabinetului de Miniştri este chemat „să ia atitudine faţă de refuzul Ministerului Sănătăţii şi de a promova în continuare amplificarea parteneriatului Guvernului cu societatea civilă la toate etapele de identificare şi realizare a priorităţilor strategice de dezvoltare a Republicii Moldova”. Pot să vă asigur că premierul nu va lua nici o atitudine, pentru că în acest caz grav de promovare ascunsă a produselor de tutungerie ale Combinatului de tutun din Chişinău „Tutun-CTC” s-ar putea să fie implicaţi partenerii săi de guvernământ şi este foarte probabil ca însuşi premierul să nu fie străin de această manipulare scandaloasă. Şi asta nu este o presupunere suptă din deget. Ar fi suficient să parcurgi lista electorală a Partidului Democrat al lui Marian Lupu, cu care Filat este partener de guvernare, şi să-l găseşti plasat pe locul 4 din listă pe Pavel Filip, care domiciliază în municipiul Chişinău, este născut în anul 1966, este membru al PDM, este inginer-mecanic de profesie şi, atenţie! deţine funcţia de director general al SA “Tutun-CTC”. Şi dacă mai deschizi şi declaraţia de venit a lui Pavel Filip de pe site-ul Comisiei Electorale Centrale, constaţi că acest personaj, în perioada 1 ianuarie 2008 – 31 decembrie 2009, a înregistrat un venit de la locul de muncă în sumă totală de 1 022 348 de lei, adică peste un milion de lei, şi, iarăşi atenţie! deţine 724 din acţiunile de la SA Bucuria. Deci, acest Pavel Filip este director general la „Tutun-CTC” şi, totodată, acţionar la SA „Bucuria”. Asta explică foarte clar faptul că SA „Bucuria” a scos pe piaţă o ciocolată prin care face publicitate ţigărilor „Marengo” produse de „Tutun-CTC”.

Pavel Filip, un candidat mucalit
Vom mai nota aici că Pavel Filip, candidatul cu numărul 4 din lista electorală a PD, este un personaj care a intrat în vizorul opiniei publice datorită ostenelii lui Sergiu Mocanu, care a declarat că directorul „Tutun-CTC” este apropiat şi chiar prieten cu omul de afaceri Vladimir Plahotniuc. Solicitat de Unimedia să confirme sau să infirme această declaraţie, Pevel Filip a recunoscut că „este în legătură cu omul de afaceri Vladimir Plahotniuc”. „Voi cu întrebările despre cumetri şi fini o să puneţi capăt cumătriilor şi nunţilor în Republica Moldova”, le-a declarat Pavel Filip celor de la Unimedia. Trebuie să recunoaştem că omul are simţul umorului şi imaginaţie şi încă ce imaginaţie dacă i-a venit în cap să facă publicitate la ţigările „Marengo”, comandând Societăţii pe Acţiuni „Bucuria” să producă şi să pună în vânzare ciocolată „Marengo”. Chiar e de admirat, într-un fel, acest apropiat şi prieten al omului de afaceri Vladimir Plahotniuc.

Tabacul – o slăbiciune mai veche a premierului Filat
Acest caz scandalos, cu numele răsunător, dar şi romantic, cu consonanţe hispanice, „Marengo”, dar cu iz de tabac moldovenesc, ne oferă o nouă ocazie să ne convingem că toate declaraţiile Guvernului Filat privind transparenţa actului de guvernare, parteneriatul cu societatea civilă, controlul societăţii civile asupra actului decizional nu sunt decât vorbe goale. Guvernanţii, în frunte cu premierul Filat, uită de toate atunci când este vorba de afaceri şi, mai ales, de afaceri cu ţigări, care aduc profituri uriaşe. Nu e de mirare că premierul nu s-a grăbit să le răspundă celor de la Centrul Naţional pentru Parteneriat şi, mai ales, să-i pedepsească pe cei vinovaţi, să-l ia la întrebări pe ministrul Sănătăţii Hotineanu, care e membru al PLDM şi care obstrucţionează activitatea societăţii civile, să ceară Procuraturii Generale să investigheze cazul „Marengo”. Nu a făcut-o şi nici nu o va face, căci este ştiut faptul că însuşi premierul Filat are o slăbiciune aparte pentru businessul cu ţigări, care i se trage încă de pe când era student la Iaşi.
Şi încă ceva. Îi vedem pe Lupu şi Filat cum se păruiesc în această campanie electorală. Dar iată că nici unul dintre ei nu a suflat măcar o vorbă despre scandalosul caz „Marengo” în cadrul disputelor electorale. Toţi sunt o apă şi-un pământ atunci când este vorba de afaceri de genul acesta. Aici ei nu mai sunt concurenţi electorali, ci parteneri de afaceri.
Cazul ciocolatei-ţigarete „Marengo” este doar vârful aisbergului. Ştim foarte bine că acesta este unul minor, poate chiar minuscul în tot businessul cu ţigări. Despre marile afaceri cu ţigări, sumele pe care le câştigă cei ce stau în spatele acestor afaceri, societatea civilă, opinia publică poate doar să bănuiască, căci de ştiut nu le ştie şi, probabil, nu le va afla niciodată.

Alegătorul afumat şi cauza AIE
Şi pentru că suntem în plină campanie electorală am să închei şi eu cu un slogan electoral: votaţi ciocolata-ţigaretă „Marengo”, adică coaliţia guvernamentală dintre Filat, Lupu şi toată gaşca AIE!

Комментариев нет:

Отправить комментарий